Debate House

Asta e o leapșă care, dacă n-ar veni de la Andreea, n-aș onora-o. Nu știu de ce.

E vorba așa, să zici care e proba de foc pe care „celălalt semnificativ” trebuie s-o treacă într-o relație. Și nu cred că lumea intră aici ca să citească despre piticii mei, dar na, de data asta așa s-a nimerit.

Păi, în primul rând, clar nu-i vorba numai despre o probă. Sunt mai multe, sunt diferite, și vin când te aștepți mai puțin ;) Și nu vreau să fac aici apologia jumătății perfecte, ci doar să zic 2-3 chestii peste care nu cred că pot trece.

Simțul umorului.  Dacă nu putem râde, e aiurea. Restul sunt detalii.

În viață treci prin multe greutăți. Unii numai prin ele, alții mai fac slalom. N-ai de unde ști ce vine peste tine, și singura armă pe care-o ai, pe lângă credință, e umorul. Să știi să nu te iei prea în serios, să poți râde liber, e mare lucru.

Și prin simțul umorului nu înțeleg să fie o enciclopedie de bancuri (aia e treaba mea, uneori). Spiritualitate, ironie, auto-ironie, sarcasm, toate la momentul lor.

Numero 2, ”… și la greu”.  Ce rost mai are să pretinzi că îți pasă de cineva dacă atunci când are nevoie de un sprijin, te doare-n 14? Atârnatul de sucuri și cafele prin birturi și văzutul de filme  nu e relație.

Sigur, dacă stau să mă cramponez, găsesc o mie de motive. Sâni, ochi, etc etc. Mi-ar place să pedalăm împreună pe un drum forestier, undeva, ascultând aceeași muzică, dar asta e doar o poză. Simțul umorului eu zic că e un criteriu destul de bun, pentru că presupune inteligență, care la rândul ei…

Numai că, din păcate, alegerea jumătății nu e cumpărătură de pe Amazon, să-i dai filtre și să vezi ce-i în stoc. E loterie, e răbdare și tutun, e trial & error, e litri de suc, e cafele fără număr și voia sorții.

Până la urmă, ce-i cu adevărat important e în tine, nu în el/ea. E un cub Rubik pe care-l învârți după priceperea ta.

Într-un birt, pe măsură ce se face tot mai târziu și se apropie ora de eject, pe așa începi să tai din pretenții și să te mulțumești cu tot mai puțin, dacă ești decis să agăți ceva. Și când e pe bune e la fel.

Later update: Am uitat să zic ce mă enervează din prima. Și aici vorbesc la general, că tot s-a ivit ocazia.

Superficialitatea. Arghh!!

Și nu că n-aș fi și eu superficial. Sunt, auauauau. Dar eu, cel puțin, nu mă ghidez când caut pe cineva după ce haine își ia, ce mașină conduce, cine-s părinții, câți bani are, dacă ”are masă-n club”, și din astea.  Contează dacă vrei să epatezi, dar nu ăsta-i filmul meu.

Cine mi-s eu. Fandoselile.  Ce rost are să te umflii în pene și să faci pe diva?  Fie și din simplul motiv că la orice colț poți întâlni pe cineva cu pene mai mari și mai frumoase care te poate umili pe tine, și nu cred că ți-ar place. Nu zic să umblii cu batic în cap, dar un reality check din când în când, să zicem tot la 3 zile, nu strică, și e și sănătos. There is always a bigger fish (Obi Wan Kenobi, Star Wars).

How about them Lakers? Dacă nu poți purta o conversație decât pe ce mai scrie în Elle, apăi… du-te și te culcă.

Bă! Să fie faină…

Aha :) E un citat din articolul ăsta din New York Times, despre rata mare de abandon a blogurilor. Foarte fain scris.

Deci. E un photoliu, e personalizabil, e mega mega fain. Eu mi-l iau prin vara, ceea ce va doresc si voua.

(la linkul cu pricina sunt n combinatii de culori & tapiterie)